Remus Pricopie și „țipătorii” din spațiul public
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a adus în discuție un fenomen alarmant în spațiul public românesc: apariția „țipătorilor”. Acești indivizi nu doar că ridică tonul, dar fac din strigăt principalul lor instrument de participare civică și exprimare politică. În loc să dezbată, ei acuză. În loc să propună, ei condamnă. Această atitudine nu caută adevărul, ci proclamă o versiune unică și absolută, iar orice opinie diferită devine ilegitimă și inacceptabilă.
Moartea lui Ion Iliescu și reacțiile „țipătorilor”
Moartea fostului președinte Ion Iliescu a activat imediat „țipătorii”. Înainte ca familia să anunțe detaliile înmormântării, aceștia au început să strige: „Funeralii naționale? Rușine!”, „Criminalul Revoluției!”, „Asasinul mineriadelor!”. Aceste enunțuri nu exprimă o opinie, ci sunt formule de excludere simbolică. Oricine nu se alătură corului devine suspect, iar cine cere prudență este considerat complice.
Intoleranța și degradarea discursului public
Pricopie subliniază că problema nu este doar de ton, ci de structura discursului. Walter Lippmann avertiza că opinia publică funcționează prin stereotipuri și imagini simplificate ale realității. În lipsa unui proces deliberativ, societatea se fragmentează între strigăt și reacție. Spațiul public devine un spectacol în care cei care urlă mai tare par a deține adevărul, doar pentru că ocupă centrul scenei.
Libertatea de exprimare și activismul intolerant
„Țipătorii” confundă libertatea de exprimare cu obligația celorlalți de a-i asculta. În numele dreptății, săvârșesc nedreptăți. În numele memoriei, rescriu brutal trecutul. În numele moralei, neagă etica pluralismului. Reacțiile lor nu mai țin de participarea democratică, ci de un fundamentalism moral fără limite.
Linia subțire între critică și vendetă
Există o linie subțire între dreptul de a critica și tendința de a epura simbolic. A critica moștenirea lui Ion Iliescu este legitim. A contesta deciziile sale politice este democratic. Dar a cere anularea oricărui gest simbolic și refuzarea dreptului la o înmormântare demnă nu mai țin de analiză istorică, ci de reflex totalitar. Problema reală este cât de mult am degradat, ca societate, noțiunile de dreptate, respect și democrație.
Ura și vulnerabilitatea societății
Ura amplifică fisurile din fundația oricărei societăți și devine o vulnerabilitate sistemică în fața atacurilor hibride. În loc să consolideze coeziunea democratică, ura fragilizează și divizează, oferind teren fertil extremismului și manipulării. Într-o societate democratică matură, nu cei care urlă mai tare ar trebui să dea tonul, ci cei care pot să asculte, să argumenteze și să păstreze o măsură a demnității chiar și în dezacord.
Vocea calmă ca act de curaj
În această atmosferă, vocea calmă devine un act de curaj. A vorbi echilibrat, într-o lume care urlă, este dovada unei democrații vii. A refuza ura, chiar și când ea este mascată în limbajul dreptății, este semnul unei conștiințe publice autentice și al unei societăți care se apără inteligent.
Sursa: Antena 3